Trebuie sa fim "tari", in orice mod posibil. Si pe parcursul acestei deveniri am uitat tot ce era mai important.Am uitat sa traim, am uitat sa ne simtim bine, sa vedem lumea din jur frumos, am uitat de joaca, de arta, de dans, de teatru, de carti si muzica.

Ambitia e una dintre cele mai tampite insusiri ale omului.Ambitia incranceneaza si urateste.De aceea ne plac asa mult cainii, deoarece cainii nu au ambitii si nu se incranceneaza, ei se joaca. Daca Dzeu ar fi creat viata cu un sens totul ar fi absurd.Dzeu ne-a lasat pe noi sa-i gasim sensuri vietii, dar noi am reusit sa transformam acest lucru intr-un blestem...Nimic nu e niciodata suficient. Intotdeauna mai este ceva de indeplinit, o casa mai mare, o masina, un concurs, o haina de firma. Abia dupa ce vom atinge aceste scopuri ne vom fi gasit fericirea. Fericirea nu
este niciodata prezenta, ea este intotdeauna in viitor, cand o anumita dorinta se va fi implinit. Dar surpriza: in momentul in care dorinta se implineste, fericirea nu apare.Apare in schimb dorinta de a implini un alt scop, care cu siguranta ne va face fericiti. Ce gluma buna! Si pe drumul acesta spre implinirea urmatoarei dorinte, suntem in stare sa calcam aproape totul in picioare, prieteni,apropiati, familie, natura, timp liber, joaca. Nu poti fi jucaus pe drumul spre afirmare. Trebuie sa fi serios, incruntat si ambitios.Si sa nu te abati de la cale...Oamenii mari nu se mai joaca, nu mai creeaza, nu mai apreciaza si nu mai au ochi pt frumos. Nu e niciodata timp pentru asta.